Pentru cei care nu o cunoșteau deja, întâlnirea de ieri seară a fost prilejul perfect pentru a face cunoștință cu Bianca Danilov, prin intermediul micilor ei „pieces of HeArt”. Ne-au fost dezvăluite momente și sentimente așternute cu pasiune pe pânză și am primit în dar de la Bianca numeroase sfaturi și trucuri pentru o amenajare interioară la superlativ.

Tot în cadrul întâlnirii bizz.club Ploiești de aseară ne-am bucurat și de prezența lui Călin Iepure, CEO bizz.club România, de la care am aflat care sunt cele „3 principii ale persuasiunii în business”:
– Legea autorității – oamenii au putere asupra altor oameni în măsura în care sunt percepuți ca având mai multă autoritate, forță sau expertiză;
– Legea simpatiei – dacă cineva îți cere ceva,iar tu crezi că acea persoană are în vedere propriile tale interese, ai o motivație puternică să-i îndeplinești cererea;
– Legea conformismului – oamenii tind să fie de acord cu ideile, propunerile, produsele sau serviciile percepute ca acceptabile de majoritatea membrilor grupului din care face parte individul.

Așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire bizz.club Ploiești.
Dacă nu ai reușit să ajungi la întâlnirea noastră de joi, dar îți dorești să participi la următoarea sesiune de business networking, nu ezita să ne contactezi la numărul de telefon: 0735 294 404 sau prin e-mail, la: ploiesti@bizz.club! Îți stăm la dispoziție cu toate detaliile de care ai nevoie. https://ploiesti.bizz.club/